City break ieftin

Oferte ieftine de zbor și cazare!

Roma – Cetatea Eternă, 10-14 iunie 2024

ROMA, 10 – 14 iunie 2024

Roma, Orașul Etern, este leagănul civilizației și al culturii creștine occidentale și centrul Bisericii Catolice.
Situată în regiunea Lazio (Latium), pe țărmul Tibrului, și denumită la città dei sette colli  (Orașul celor Șapte Coline), Roma este orașul în care se află cea mai mică țară din lume, Vatican City, un teritoriu suveran al Sfântului Scaun situat într-un cartier roman, sediul Bisericii Romano-Catolice și casa Papei, un mare depozit de artă, muzeele Vaticanului găzduind sculpturi romane antice, cum ar fi faimosul „Laocoon și fiii săi”, fresce renascentiste de Rafael, și Capela Sixtină, faimoasă pentru tavanul lui Michelangelo.

Cu o istorie de 28 de secole și întemeiată, potrivit mitologiei romane, de gemenii Romulus și Remus pe 21 aprilie 753 î.Hr.., Roma, capitala Imperiului Roman, a fost numită Orașul Etern (latină: Urbs Aeterna; italiană: La Città Eterna) de către poetul roman Tibullus în secolul I î.Hr., expresia fiind preluată de Ovidius, Vergilius și Titus Livius. Roma mai este numită și Caput Mundi (Capitala Lumii) sau Limen Apostolorum („Pragul apostolilor”).

Roma s-a dezvoltat pornind de la așezări pastorale pe colina Palatin, construite în zona viitorului Forum Roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a orașului a fost mistuită de incendiu. Orașul a fost reconstruit în timpul Flaviilor, dar mai ales în timpul împăraților Traian, Adrian și Caracalla. Timp de aproape o mie de ani, Roma a fost cel mai important oraș al lumii occidentale, fiind depășită apoi, ca prestigiu, de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol.

În timpul domniei lui Constantin I, episcopul de Roma a căpătat atât importanță religioasă, cât și politică, până la urmă ajungând să fie cunoscut drept Papă și stabilind Roma ca centru al Bisericii Catolice. Roma a rămas capitala Statelor Papale până la anexarea sa de către Regatul Italiei în 1870. Și-a menținut statutul de capitală papală și „oraș sfânt” timp de secole, chiar și când papii au fost mutați la Avignon între 1309-1337. În 756 Pepin cel Scurt i-a oferit papei jurisdicție lumească asupra Romei și zonelor limitrofe, creând astfel Statele Papale. Orașul a înflorit ca centru cultural și artistic în timpul Renașterii și Barocului, sub patronajul curții papale.

Roma a devenit speranța principală a unificării italiene, susținută de Regatul Italiei condus de regele Victor Emanuel al II-lea; după ce protectoratul francez a fost eliminat în 1870, trupele regale au năvălit în oraș și Roma a fost declarată capitală a Italiei unificate în 1871. După victoria din Primul Război Mondial, Roma a cunoscut ascensiunea fascismului sub Benito Mussolini.După Al Doilea Război Mondial, în care Roma a fost afectată de bombardamentele Aliaților și de ocupația nazistă, după executarea lui Mussolini și sfârșitul conflictului, un referendum din 1946 a abolit monarhia și a decis crearea Republicii Italiene.

Roma Antică a păstrat ca simboluri: Colosseumul (70-80 d.Hr., cel mai mare amfiteatru construit vreodată în Imperiul Roman, cu o capacitate de 60.000 de spectatori, extinsă ulterior și folosit pentru lupte între gladiatori), Forumul Roman, Domus Aurea, Panteonul, Columna lui Traian, Forul lui Traian, zonele catacombelor, Circus Maximus, Băile lui Caracalla, Castelul Sant’Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Arcul lui Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca della Verità.

Epoca medievală păstrează bazilici datând din era paleocreștină, ca Santa Maria Maggiore și San Paolo Fuori le Mura, Santa Maria in Trastevere, Santi Quattro Coronati și Santa Prassede, clădirile laice ce includ o serie de turnuri, dintre care cele mai mari sunt Torre delle Milizie și Torre dei Conti, amândouă în apropiere de Forumul Roman, precum și scările care duc spre bazilica Santa Maria in Ara Coeli.

Renașterea și barocul au marcat Roma, care a fost un centru mondial al Renașterii, al doilea după Florența. Cele mai impresionante capodopere ale arhitecturii renascentiste în Roma sunt Piazza del Campidoglio de Michelangelo, împreună cu Palazzo Senatorio, sediul guvernului local. În această perioadă, marile familii aristocratice ale Romei obișnuiau să construiască locuințe opulente precum Palazzo del Quirinale (acum sediul președintelui republicii), Palazzo Venezia, Palazzo Farnese, Palazzo Barberini, Palazzo Chigi (acum sediul primului ministru), Palazzo Spada, Palazzo della Cancelleria, și Villa Farnesina. Roma este, de asemenea, faimoasă pentru piețele ei imense și maiestoase, decorate cu obeliscuri, ca Piazza Navona, Piazza di Spagna, Campo de’ Fiori, Piazza Venezia, Piazza Farnese și Piazza della Minerva. Unul dintre exemplele emblematice ale artei baroce este Fontana di Trevi, operă a lui Nicola Salvi. Alte palate baroce din secolul al XVII-lea sunt Palazzo Madama, acum sediul Senatului Italian, precum și Palazzo Montecitorio, sediul Camerei Deputaților.

Neoclasicismul a devenit influența principală asupra arhitecturii orașului, în 1870, când Roma a devenit capitala Regatului Italiei. Au fost construite multe palate mari în stil neoclasic pentru ministere, ambasade și alte agenții guvernamentale. Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale neoclasicismului în Roma este Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea, sau „Altarul Patriei”, unde este situat mormântul Soldatului Necunoscut, care îi reprezintă pe cei 650.000 de italieni care au murit în timpul Primului Război Mondial.

Centrul istoric al orașului este dominat de tradiționalele „șapte coline ale Romei”: colinele Capitoliu, Palatin, Viminal, Quirinal, Esquilin, Caelius și Aventin. Tibrul curge spre sud prin Roma, centrul fiind situat acolo unde Insula Tibrului facilita trecerea.

În 270 d.Hr., Aurelian a început construirea Zidurilor Aureliene, cu o lungime de aproape 19 km.

Deși relativ mic, vechiul centru al orașului conține aproximativ 300 de hotele și 300 pensiuni, peste 200 de palate, 900 de biserici, opt dintre parcurile principale ale Romei, reședința președintelui republicii, casele Parlamentului, birouri ale orașului și guvernului local, precum și multe monumente faimoase. Vechiul oraș conține de asemenea mii de ateliere, birouri, baruri și restaurante. Milioane de turiști vizitează Roma anual, ea fiind unul dintre cele mai vizitate orașe din lume.

Centrul istoric al Romei, renascentist și baroc în esența sa, este pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Orașul Roma înconjoară Vaticanul, o enclavă a Sfântului Scaun, care este un stat suveran, găzduiește Piața Sfântului Petru, cu Bazilica corespondentă, unde spațiul liber din fața bazilicii a fost reconceput de Gian Lorenzo Bernini sub direcția Papei Alexandru al VII-lea, ca o curte adecvată necesităților, gândită astfel încât un număr cât mai mare de oameni „să-l poată vedea pe Papă dându-și binecuvântarea, fie din mijlocul fațadei bisericii, fie dintr-o fereastră a Palatului Vatican”. În Vatican se află, de asemenea, prestigioasele Biblioteca Vaticanului, Muzeele Vaticanului cu Capela Sixtină, Camerele Rafael și alte opere importante ale lui Leonardo Da Vinci, Rafael, Giotto, sau Botticelli.

Lista celor mai importante muzee și galerii din Roma include : Muzeul Național din Roma, Muzeul Civilizației Romane, Muzeul Național Etrusc Villa Giulia, Muzeele Capitoline, Galeria Borghese, Muzeul Castelului Sant’Angelo, și Galeria Națională de Artă Modernă.

Centrul Romei este înconjurat de spații verzi mari și vechi ville romane opulente:
* Villa Borghese, cu o grădină mare cu panoramă, clădiri, muzee (Galeria Borghese) și atracții;
* Villa Ada, cel mai mare parc public cu priveliște din Roma;
* Villa Doria Pamphili, al doilea ca mărime, cu o suprafață de 1,8 km²;
* Villa Torlonia, un exemplu splendid de conac de tip Art Nouveau, care a fost reședința romană a lui Benito Mussolini;
* Villa Albani, comandată de Alessandro Cardinal Albani pentru a găzdui colecția sa de antichități și sculptură romană.

OBIECTIVE:

1. Colosseum – simbolul Romei și una dintre cele șapte minuni moderne ale lumii, un monument istoric și turistic aflat în centrul Romei, cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman, cea mai mare construcție a vremurilor sale după piramide și astăzi cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat în Italia. Este situat la est de Forumul Roman și a fost construit sub conducerea împăratului Vespasian și a succesorului și moștenitorului său, Titus, cu modificări în timpul domniei lui Domițian, cei trei împărați cunoscuți sub numele de dinastia Flaviană, amfiteatrul fiind numit în limba latină pentru asocierea cu numele de familie al acestora, Flavius. În antichitate, romanii s-au referit la Colosseum prin numele neoficial Amphitheatrum Caesareum – legat de titlul de Cezar.

Amfiteatrul a fost construit în locul unui lac artificial, în marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea Domus Aurea și statuia Colossus – gigantica statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui, și care a dat numele Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior.

Planul amfiteatrului este eliptic, de 189 m lungime și 156 m lățime, și aria de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48 m. Perimetrul original măsoară 545 m. Arena centrală este ovală, cu 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5 m înălțime, care se ridică până la nivelul primelor rânduri pentru spectatori.

Partea păstrată a zidului exterior al fațadei monumentale se compune din trei niveluri de arcade suprapuse, având deasupra o platformă pe care se înalță un atic foarte înalt, prevăzut cu ferestre la intervale regulate. Arcadele sunt încadrate de semi-coloane dorice, ionice și corintice, iar aticul este împodobit cu pilaștri corintici. Fiecare arc de la al doilea și al treilea etaj era ornat cu statui, probabil reprezentând divinități și alte personaje ale mitologiei greco-romane.

La parter existau 80 de intrări, dintre care 76 erau destinate spectatorilor de rând. Fiecare intrare era numerotată, precum și fiecare scară. Nordul intrării principale era rezervat împăratului și apropiaților săi, pe când celelalte trei intrări axiale erau destinate elitei. Spectatorii erau așezați pe niveluri care reflectau natura stratificată a societății romane. Cutii speciale erau puse la nord și sud pentru împărat și Virginele Vestale, oferind cele mai bune unghiuri de vedere spre arenă.

Aici, prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori si sclavi, uneori chiar si intre gladiatori si animale. Între anii 80-400 d.Hr. se estimează că și-au pierdut viața în Colosseum în jur de 300.000 oameni, alături de peste 1 milion de animale.

Colosseum are, de asemenea, legături cu Biserica Romano-Catolică, deoarece în fiecare Vinerea Mare Papa conduce o procesiune cu torțe numită „Calea Crucii”, care începe în zona din jurul Colosseumului.

Pentru a vizita Colosseumul, mergi la stația de metrou Colosseo (linia B).
Prețul unui bilet este 18 euro/persoană și include și Forumul Roman.

2. Fontana di Trevi

Fântâna Trevi are 30 de metri înălțime și a fost construită pe spatele clădirii Palazzo Poli. În centru se află statuia zeului nautic Neptun, pe carul său în formă de scoici, tras de doi cai înaripați și tritoni – zei tineri ai mării. Alte două statui reprezintă Abundența în stânga și Sănătatea în dreapta. Numele „ La Fontana di Trevi ” este derivat din tre via, sau trei drumuri, care se uneau pe locul fântânii baroce.

Legenda spune că da că arunci în fântână o monedă, te vei întoarce la Roma. Dacă arunci două, te vei îndrăgosti, iar dacă arunci trei monede, te vei căsători la Roma. Banii sunt adunați de municipalitate, aprox. 1,5 milioane anual, și donați în scopuri caritabile.

Faima fântânii se datorează și filmelor: La Dolce Vita, Îngeri și demoni, Filmul Lizzie McGuire și Vacanța romană.

Se află la câțiva pași de Treptele Spaniole și Panteon.
De la Termini = 25 min. pe jos

3. Panteon

Panteonul, cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact, a fost comandat de Marcus Vipsanius Agrippa ca un templu pentru toți zeii din Roma antică, respectiv pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în statul religios al Romei Antice, și reconstruit de împăratul Hadrian, în jurul anului 126 d.Hr. Identitatea arhitectului este atribuită lui Apolodor din Damasc. A fost un model copiat și imitat de toate operele antice.
Prețul unui bilet este de  24.88 ron = 5 euro
De la Termini = 34 min. pe jos

4. Bazilica Sf. Petru

Bazilica Sfântul Petru (Basilica di San Pietro) se găsește în Cetatea Vaticanului, în statul pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Cu186 metri lungime, înălțimea cupolei de 119 metri, și o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

După răstignirea lui Iisus, în anul 33 al erei noastre, discipolul său Petru a devenit conducătorul Bisericii creștine. După ce a predicat aproximativ 30 de ani prin zona Palestinei, a plecat la Roma, în anul 64. Acolo, Petru a fost martorul și victima persecuțiilor împăratului Nero. Conform tradiției, Petru a fost îngropat într-un cimitir din apropierea circului, mormântul său fiind marcat de o stâncă roșie. Primii creștini au construit aici un mic altar unde veneau să se roage.
După Edictul de la Milano din anul 313, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor din imperiu, împăratul Constantin cel Mare a ordonat construirea unei biserici pe locul altarului.
Construcția a avut loc între anii 318-329, fiind una dintre cele mai vechi biserici din lume. La construcția sa au fost aduse coloane și materiale de pe Muntele Templului din Ierusalim. Bazilica avea mai multe altare, în mijlocul său aflându-se altarul principal sub care se afla mormântul Sfântului Petru.
Aceasta era biserica principală a papilor, succesorii lui Petru în conducerea Bisericii. Ceremoniile ce aveau loc aici erau impresionante, mai ales funerariile unui papă și investirea unuia nou. Carol cel Mare, regele francilor, aici a fost încoronat în ziua de Crăciun a anului 800, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Leon al III-lea (795-816), punând bazele unei tradiții ce avea să dureze o mie de ani. În anul 1506 papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică și să construiască în locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecți, pictori și sculptori ai Renașterii, printre care Michelangelo sau Bernini au participat la construcția uriașei biserici. Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi. În anul 1626 bazilica a fost finalizată și sfințită de către papa Urban al VIII-lea. A rezultat cel mai mare locaș al creștinătății, conținând sute de opere de artă de o valoare inestimabilă.

În Bazilica Sfântul Petru se află Madonna della Pietà, sculptura din marmură a lui Isus și a Mariei de pe Muntele Golgota reprezentând „A șasea întristare” a Sfintei Fecioare Maria, realizată de Michelangelo Buonarroti, o lucrare cheie a sculpturii Renașterii italiene și adesea considerată începutul Înaltei Renașteri, în care sculptorul echilibrează formele timpurii de naturalism cu idealurile renascentiste ale frumuseții clasice.
Istoricii de artă cred că Michelangelo a fost inspirat de un pasaj din Divina Comedie a lui Dante Alighieri : „O, mamă fecioară, fiică a Fiului tău… meritul tău a înnobilat atât de mult natura umană, încât divinul ei Creator nu a ezitat să devină creatura ta” (Paradiso, Cantul XXXIII).
Este singura piesă pe care Michelangelo a semnat- o vreodată.

De la Termini = 59 min. pe jos
Intrarea în Bazilică este liberă. Ca să urci în vârful Domului, plătești 8 euro/persoană, cu liftul până la terasă, iar apoi pe jos 320 de trepte.
Dacă vrei să urci cele 551 de trepte pe jos = 6 euro/pers.

5. Muzeul Vatican și Capela Sixtină

Muzeele Vaticane (Musei Vaticani) sunt un complex muzeistic de zece muzee de la Vatican. Originea lor duce la papa Iulius al II-lea, care după alegerea sa ca papă în 1503 a expus diferite sculpturi antice în grădina numită „Belvedere”, permițînd artiștilor să le poată admira.
În 1734 papa Clement al XII-lea a fondat Muzeul Capitolin într-un edificiu proiectat de Michelangelo); în 1756 și în 1767 au fost create în Vatican alte două mici muzee: cel de artă sacră și cel de artă romană.
Papii Clement al XIV-lea și Pius al VI-lea au creat Muzeul Pio-Clementino, pentru a găzdui sculpturile clasice, care a servit ca model pentru multe muzee ale lumii.
În 1796, din cauza invaziei franceze, muzeul a pierdut mai multe opere valoroase, care însă au fost restituite după căderea lui Napoleon, în 1815.
O nouă secție a fost adăugată de papa Pius al VII-lea (Chiaramonti), care i-a și dat numele său, pe care-l are și azi: (Muzeul Chiaramonti).
Ultimul muzeu adăugat complexului în 1973 este dedicat artei religioase moderne și conservă operele eminenților artiști din secolul al X-lea: Novecento.
Muzeele Vaticane cuprind acum zece muzee diferite, dar vizitatorii au acces și la sălile de expoziție ale Bibliotecii Vaticane și la alte săli decorate cu fresce din perioada Renașterii, printre care cele pictate de către Raffaello și, bineînțeles, Capela Sixtină.
Pe lângă picturi și sculpturi, muzeele includ: armuri, tapiserii, mozaicuri, vase grecești, obiecte de artă africană etc.

Muzeele Vaticane:

Muzeul Gregorian Egiptean
Muzeul Gregorian Etrusc
Muzeele de Antichități clasice
Muzeul Pio-Clementino
Galeria de Artă
Galeria de Tapiserii
Muzeul Misionar-Etnologic
Muzeul Sacru (Biblioteca)
Muzeul Profan
Muzeul Istoric al Vaticanului
În plus, se pot admira:
*
Capela Sixtină
Ștanțele (cele 4 săli) ale lui Raffaello
Palatul Belvedere
Sala Doamnelor
Sala Imaculatei
Sala Clarobscurului
Capela Niccolina
Apartamentul Borgia
Salonul Sixtin
Sala Nunții Aldobrandine

Apartamentele Borgia sunt o suită de camere din Palatul Apostolic din Vatican , adaptate pentru uz personal de către Papa Alexandru al VI-lea (Rodrigo de Borja). La sfârșitul secolului al XV-lea, el a comandat pictorului italian Bernardino di Betto (Pinturicchio) și atelierul său să le decoreze cu fresce.
Apartamentele Borgia includ șase camere: Camera Sibilelor, Camera Crezului, Camera Artelor Liberale, Camera Sfinților, Camera Misterelor și Camera Pontifilor. Camera Sibilelor și Camera Crezului includ fresce ale profeților și sibilelor din Vechiul Testament. Aceste camere aduc și un omagiu planetelor. În Sala Artelor Liberale, Pinturicchio a reprezentat artele liberale ca figuri feminine prin frescele sale din boltă. Camera Sfinților este alcătuită din fresce care detaliază viața a șapte sfinți de seamă, inclusiv Barbara, Catherine, Anthony, Paul, Susanna și Elisabeta. Ultima cameră a lui Pinturicchio, Camera Misterelor, conține fresce cu subiectul Noului Testament, inclusiv Nașterea Domnului, Înălțarea Domnului, Adorarea Magilor și alte scene.
Când familia Borgia a căzut în disfavoare după moartea Papei Alexandru al VI-lea în 1503, apartamentele au fost puțin folosite timp de secole. Următorul papă, Iulius al II-lea, a abandonat apartamentele și și-a mutat responsabilitățile zilnice la etajele superioare, care sunt acum numite Camerele lui Rafael. Când Iulius al II-lea a eliberat apartamentele, acestea au căzut în paragină. Picturile au fost îndepărtate în 1816, iar camerele au fost transformate într-o bibliotecă. Abia în 1889 Papa Leon al XIII-lea a restaurat și deschise camerele pentru public. Lucrările din apartament sunt acum considerate parte a Bibliotecii Vaticanului.

Galeria de Artă expune opere ale lui: Caravaggio, Leonardo, Melozzo da Forlì (căruia, împreună cu elevul său Marco Palmezzano, îi este dedicată o sală întreagă, a patra), Raffaello, Tiziano etc.

Capela Sixtină (Cappella Sistina) – capela palatului papal din Vatican și una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei, a fost construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus al IV-lea, de unde vine numele. Ea se găsește în dreapta Bazilicii Sfântul Petru și este faimoasă datorită picturilor murale ale lui Michelangelo, dar și pentru că este locul unde se țin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papă.
Capela este dreptunghiulară și are 40,93 metri în lungime și 13,41 metri lățime, corespunzând, conform tradiției biblice, dimensiunilor Templului lui Solomon. Înălțimea este de 20,70 metri, plafonul este în formă de boltă, pereții laterali au 12 ferestre iar pardoseala este din mozaic policrom de marmură. Capela are două părți: una mai mare împreună cu altarul, rezervată ceremoniilor religioase, și alta mai mică pentru credincioși. În timpul solemnităților mai importante, pereții laterali sunt acoperiți cu tapiserii executate după modele de Rafael.
Picturile de pe pereții laterali au fost executate de cei mai mari artiști ai timpului: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli și Luca Signorelli. Subiectele picturilor reprezintă teme de istorie religioasă, de la Facerea lumii la darea Celor zece porunci, de la Moise până la nașterea lui Isus Cristos, sau epoca creștinismului.
În 1508 Papa Iuliu al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului, care inițial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrări a durat patru ani (1508-1512) cuprinzând peste 3.000 de figuri pe o suprafață de aproape 500 de metri pătrați.
În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea Papei Paul al III-lea, cu tema „Judecata de Apoi”, pe care o termină după șase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriașe, fresca înfățișează figuri și scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credință. Pe 31 octombrie 1541, papa dezvelește cu mult fast pictura. Autoritățile bisericești și opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale, fără nicio acoperire, în cea mai importantă biserică a creștinătății. Artistul este învinuit de imoralitate, obscenitate și blasfemie. Cardinalul Carafa organizează „Campania frunzelor de viță” pentru acoperirea nudurilor, aspect restaurat în anii ’90 ai secolului al XX-lea.

Tavanul Capelei Sixtine înfățișează la mijloc următoarele 9 scene din Facerea Lumii:
1. Separarea luminii de întuneric
2. Crearea Soarelui și Lunii
3. Separarea pământului de ape
4. Facerea lui Adam
5. Facerea Evei
6. Izgonirea din Rai
7. Jertfa lui Noe
8. Potopul
9. Beția lui Noe

Fără să fi văzut Capela Sixtină nu este posibil a-ți forma o idee despre ce este capabil să realizeze omul” (Johann Wolfgang von Goethe)

Pentru a vizita muzeul, trebuie să ajungi la stația de metrou Cirp-Musei Vaticani – linia A (portocalie).
De la Termini = 1 oră pe jos.
Programul de vizitare a Muzeului Vatican și a Capelei Sixtine este de luni până sâmbătă, între orele 09:00 și 18:00. Prețul unui bilet este de 17 euro.

6. Forumul Roman

Forumul Roman a fost principala piață publică din Roma, și deci centrul civilizației romane. Situat între colinele Capitolină și Palatină, forumul găzduia un mare număr de monumente și edificii publice, fiind centrul activităților politice, comerciale, religioase, festive, juridice etc., începând din jurul anului 500 î.Hr., când a început Republica Romană. Era de asemenea nodul rețelei de drumuri construite de romani, fiind străbătut de Via Sacra – strada principală a Romei antice, care ducea din vârful Dealului Capitolin, prin unele dintre cele mai importante locuri religioase ale Forumului, până la Colosseum. Via Sacra făcea parte din traseul tradițional al Triumfului Roman care trecea prin Forumul Roman, și în timpul domniei lui Nero era căptușită cu colonade.
Forumul Roman a fost fundalul multor evenimente istorice, precum incinerarea lui Cezar. Forumul a adăpostit multe clădiri importante, statui și monumente, construite pentru a onora oamenii, sau dedicate zeilor, cele mai cunoscute fiind:
Casa Senatului („Curia”), Templul lui Saturn (zeul agriculturii), Arcul lui Titus (construit de împăratul Domițian în anul 81 d.Hr. pentru a-l onora pe fratele său, împăratul Titus, care a câștigat asediul Ierusalimului), Templul Vesta (zeița familiei).
Pentru a vizita Forumul Roman, trebuie să ajungi la stația de metrou Colosseo (linia B). Prețul unui bilet este de 22 euro dar se poate cumpăra împreună cu biletul pentru Colosseum, cu 18 euro/pers.
De la Termini = 22 min. pe jos

7. Piazza Navona

Piazza Navona este construită în stil baroc și este amplasată pe locul fostului Stadion al lui Domițian, construit în secolul I d.Hr., unde Vechii romani obișnuiau să vină pentru a urmări reprezentațiile agones („competiții”), termen care mai târziu s-a schimbat în in agone, apoi în navone și navona.
Aici se află monumentalul grup statuar “Fontana dei Quattro Fiumi“ („Fântâna celor patru fluvii“), realizată de Gian Lorenzo Bernini în secolul al XVII-lea, care reprezintă simbolic cele 4 fluvii importante ale continentelor cunoscute atunci: Dunărea (Europa), Nilul (Africa), Gange (Asia) și Rio de la Plata (America).
Pentru a vizita Piața Navona, poți merge cu metroul până la stația Spagna (linia A), după care va trebui să mergi pe jos aproximativ un kilometru.
De la termini = 40 min. pe jos

8. Castelul Sant’Angelo

Castelul Sant’Angelo (Castelul Sfântului Înger) din Roma a fost inițial conceput ca mausoleu pentru împăratul Hadrian (76–138) și urmașii lui, ulterior papii l-au transformat în castel.
În mausoleu se află mormintele:
împăratului roman Hadrian și soției lui Sabina
împăratului roman Antoninus Pius și soției sale Faustina cea Bătrână
împăratului roman Lucius Verus
împăratului roman Marc Aureliu și soției sale Faustina cea Tânără
împăratului roman Commodus
împăratului roman Septimius Severus
împăratului roman Marcus Aurelius Antoninus Bassianus numit Caracalla.
Mausoleul are formă circulară cu o înălțime de 20 m și cu un diametru de 64 m.
Pe vârf era quadriga (carul de luptă tras de patru cai) pe care era Hadrian reprezentat ca zeul soarelui. In centru se afla cavoul lui Hadrian.
„Pasajul Borgo” (Passetto di Borgo) este un coridor îngust, aflat deasupra unui zid înalt de piatră lung de cca 800 m, care face legătura între Vatican și Castelul Sant’Angelo, o cale eficientă de evadare în caz de asediu al Vaticanului. În anul 1494 papa Alexandru al VI-lea l-a folosit pentru a scăpa cu viață la invazia lui Carol al VIII-lea al Franței. Papa Clement al VII-lea s-a refugiat cu succes în Castelul Sant’Angelo, prin acest pasaj, în 1527, în timpul „Jefuirii Romei” (Sacco di Roma) de trupele dezlănțuite de mercenari ale Sfântului Imperiu German, care au ignorat ordinele împăratului Carol Quintul. Papa Pius al VII-lea a fugit în anul 1808, în fața trupelor lui Napoleon Bonaparte.
În prezent Pasajul Borgo este deschis ocazional pentru vizitare turistică. Cheile coridorului se găsesc la Garda Elvețiană.
Acest coridor secret a fost evocat în romanul „Îngeri și demoni” al lui Dan Brown.

Castelul Sant’Angelo a primit denumirea de azi în anul 590 când a bântuit epidemia de pestă în Roma. După legendă, papei Grigore cel Mare i-a apărut aici arhanghelul Mihail, care a ordonat sfârșitul epidemiei prin introducerea sabiei în teacă, sabie care simboliza mânia atotputernicului.
Pentru a vizita Castelul Sant’Angelo, poți merge până la stația de metrou Leopanto (linia A), acesta fiind situat la 1 kilometru sau 15 minute de mers pe jos de aceasta. De la Termini = 50 min.

Prețul unui bilet este de 20 euro/persoană

9. Piazza di Spagna și biserica Trinità dei Monti

Piazza di Spagna („Piața Spaniolă”), aflată în partea de jos a Treptelor Spaniole, este una dintre cele mai faimoase piețe din Roma numele ei venind de la Palazzo di Spagna, sediul Ambasadei Spaniei la Sfântul Scaun.
În mijlocul pieței se află celebra Fontana della Barcaccia, datând de la începutul perioadei baroce, sculptată de Pietro Bernini și fiul său, Gian Lorenzo Bernini.
În colțul drept al Treptelor Spaniole se înalță casa poetului englez John Keats, care a locuit acolo până la moartea sa în 1821. În colțul din stânga, se află ceainăria Babington’s , fondată în 1893.
Într-o parte din Piazza di Spagna numită Piazza Mignanelli, se înalță Coloana Imaculatei Concepții, ridicată în 1856, la doi ani după proclamarea dogmei.

Treptele Spaniole sunt o scară impunătoare cu 135 de trepte, inaugurată de Papa Benedict al XIII-lea în timpul Jubileului din 1725, și leagă ambasada Spaniei Bourbon de Biserica Trinità dei Monti, o biserică titulară romano-catolică din Renașterea târzie din Roma, biserica și zona înconjurătoare (inclusiv Vila Medici ) fiind proprietatea statului francez.
Pentru a vizita această piață, mergi cu metroul până la stația Spagna (linia A).
De la Termini = 25 min. pe jos

10. Piazza Venezia

Piazza Venezia este un loc în centrul Romei, unde se intersectează mai multe artere, inclusiv Via dei Fori Imperiali și Via del Corso. Și-a luat numele de la Palazzo Venezia, construit de cardinalul venețian Pietro Barbo (mai târziu Papa Paul al II-lea) alături de biserica Sfântul Marcu, patronul Veneției. Palazzo Venezia a servit drept ambasada Republicii Veneția la Roma.
Pe o parte a Pieței se află Mormântul Soldatului Necunoscut al Italiei în Altare della Patria, parte a Monumentului lui Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei.
Piața se află la poalele Dealului Capitolin și lângă Forumul Roman. Artera principală, Via dei Fori Imperiali începe acolo și duce pe lângă Forumul Roman până la Colosseum.
În apropiere de Forumul Roman, în celălalt capăt al străzii Via dei fori imperiali, se află
Piazza Venezia – una dintre cele mai frumoase atracții turistice din Roma.

11. Villa Borghese

Villa Borghese este o grădină peisagistică din Roma, care conține o serie de clădiri, muzee și atracții. Este al treilea parc public ca mărime din Roma, după cele de la Villa Doria Pamphili și Villa Ada.
Parcul Villa Borghese ocupă o zonă vastă în inima orașului. Vila conține clădiri, sculpturi, monumente și fântâni, opera unor iluștri artiști din arta barocă, neoclasică și eclectică, înconjurate de copaci, iazuri, grădini italiene și spații mari deschise, create cu mare grijă.

Grădinile Villei Borghese sunt situate pe dealul Pincian, aproape de Treptele Spaniole și Piazza del Popolo. Se întinde pe o suprafață de 80 de hectare și au fost dezvoltate în 1606 de cardinalul Scipione Borghese, care dorea să-și transforme fosta vie de vie în cele mai întinse grădini construite la Roma.
În aceeași perioadă, Cardinalul a comandat arhitectului Flaminio Ponzio construirea Vilei Borghese Pinciana; Astăzi, această clădire elegantă găzduiește Galleria Borghese. Grădinile au fost complet reproiectate în stil englezesc naturalist în secolul al XIX-lea și au devenit parc public în 1903. Accesul este gratuit (gradina free, galleria cu bani).

12. Monumento to Victor Emmanuel II

Monumentul Național Victor Emmanuel II (Monumento Nazionale a Vittorio Emanuele II), cunoscut și sub numele de Vittoriano sau Altare della Patria („Altarul Patriei”), este un mare monument național aflat între Piazza Venezia și Dealul Capitolin, construit între 1885 și 1935 pentru a-l onora pe Victor Emmanuel al II-lea, primul rege al Italiei unificate, realizat de Giuseppe Sacconi.

PROGRAM

Ziua 1, Luni, 10.06.2024
– Ora 13.20 plecăm din OTP cu Aeroitalia și ajungem la Roma la ora 14.20.
– Cazare la Anas Prime Place
– Tur oraș

Ziua 2, Marți, 11.06.2024
– Ora 7 Începem ziua cu o vizită la Muzeele Vatican (17 euro/pers. închide la ora 18): 10 muzee: Muzeul Gregorian Egiptean (cu sarcofage, sculpturi, hieroglife, statui – obiecte vechi de 4-5000 de ani), Muzeul Gregorian Etrusc, Muzeele de Antichități Clasice, Muzeul Pio Clementino, Galeria Darcy, Galeria de Tapiserii, Muzeul Misionar Ecologic, Muzeul Satului, Muzeul Profan, Muzeul Istoric al Vaticanului, Capela Sixtină, scara circulară fabuloasă
– Capela Sixtină cu tavanul pictat de Michelangelo – aici nu se filmează!
– Continuăm cu Bazilica Sf.Petru (free, turn=8 euro/pers.), unde vedem statuia Sfântului Petru și faimoasa Pieta lui Michelangelo, apoi în subsol – mormintele papilor.
– Pe malul Tibrului, admirăm Castelul Sant’Angelo (fostă reședință papală).
– Piața Navona, cea mai frumoasă piață barocă din Roma.

Ziua 3, Miercuri, 12.06.2024
– ora 8 începem cu Biserica ”Sfântul Petru în Lanțuri” unde vedem Moise, opera neterminată a lui Michelangelo și lanțurile păstrate sub altar.
– Ora 12 Colosseum și Forum Roman (18 euro/pers.)
– Capitoliul roman din Piazza del Campidoglio
– Apoi trecem pe la Columna lui Traian.
– Facem popas să admirăm Fontana di Trevi.
– Încheiem dimineața cu Piazza di Spagna.
– După amiază – shopping.
– Seara mergem la Grădinile Vilei Borghese (free) și de pe terasa Pincio admirăm panorama orașului.

Ziua 4, Joi, 13.06.2024
*- Începem ziua cu vizita la cele 3 bazilici papale: San Giovani in Laterano – episcopia Romei (în care se găsesc scările urcate de Iisus la palatul lui Irod din Ierusalim.
– Continuăm cu Bazilica Santa Maria Maggiore.
– Apoi vizităm Bazilica ”Sf. Pavel în afara zidurilor”.
*- După amiază vedem The most famous lyrycal arias (Concertul de operă- Cele mai cunoscute arii lirice) la Biserica San Paolo entro le Mura (Chiesa di San Paolo Entro le Mura / St. Paul’s Within the Walls), 19,30 intrare = 25 euro/pers).

OPERA CONCERTO
Program

Act I
G.VERDI – “LA TRAVIATA”
Preludio
Orchestra

G. VERDI – “NABUCCO”
Va’ pensiero
Soprano, Tenor e Baritone

G. ROSSINI – “IL BARBIERE DI SIVIGLIA”
Largo al factotum della città
Baritone

G. DONIZETTI – “ELIZIR D’AMORE”
Una furtina lagrima
Baritone

G. ROSSINI – “IL BARBIERE DI SIVIGLIA”
Una voce poco fà
Soprano

W. A. MOZART – “DON GIOVANNI”
Là ci darem la mano
Soprano e Baritone

G. PUCCINI – “TOSCA “
E lucevan le stelle
Tenor

J. OFFENBACH- “I RACCONTI DI HOFFMANN”
Barcarola
Orchestra

G. VERDI – “LA TRAVIATA “
Libiamo ne’ lieti calici
Soprano, Tenor e Baritone

Act II
G. BIZET – “CARMEN”
Entr’acte III
Orchestra

G. PUCCINI – “LA BOHÈME “
Quando me’n vo
Soprano

G. ROSSINI – “L’ITALIANA IN ALGERI”
Le femmine d’Italia
Baritone

G. VERDI – “RIGOLETTO”
La donna è mobile
Tenor

P. MASCAGNI- “CAVALLERIA RUSTICANA”
Intermezzo
Orchestra

G. PUCCINI – “TOSCA“
Vissi d’arte
Soprano

W. A. MOZART – “LE NOZZE DI FIGARO”
Non più andrai, farfallone amoroso
Baritone

G. ROSSINI – “IL BARBIERE DI SIVIGLIA”
zitti, zitti, piano, piano
Baritone

Ziua 5, Vineri, 14.06.2024
– Panteon (5 euro/pers.), Piața Veneția, Porta Portesse (bazar imens cu prețuri mici, free, la 30 min. de centru), Piața Portocalilor (Parcul Savello – pentru panoramă), sau putem revedea obiective.
– ora 18 mergem spre Fiumicino Airport (cu taxi = 50 euro taxă fixă)
– ora 21.05 plecăm din Roma cu Wizz Air Malta.
– ora 00.20 ajungem în București OTP.

 

ROMA, 10 – 14 iunie 2024 = 560 euro/ 2 pers. (Zbor = 186 euro + hotel = 374 euro)

Zbor: Aeroitalia + Wizz Air Malta

Hotel: Anas Prime PlaceVia Palestro, 56, 00185 Roma RM, Italy, romahotel30.es

+39 389 255 3377, WG33+VW Rome, Metropolitan City of Rome Capital, Italy

Un bilet de metrou la Roma costa 1.50€.
Poti cumpara biletul valabil 24 ore, cu 7€.
Poti cumpara biletul valabil 48 ore, cu 12.50€.
Poti cumpara biletul valabil 72 ore, cu 18€.
Poti cumpara biletul valabil 7 zile, cu 24€.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *